Curs-De-la-intuneric-la-lumina-600-800

Curs: De la intuneric la lumina

0 out of 5

400,00 lei 400,00 lei

Descoperă în cursul “De la întuneric la lumină“ susținut de Dr. Dragoș-Ovidiu Argeșanu informații despre îngerii de întuneric care vin pe Pământ să experimenteze viața în corpul fizic și să crească în Lumină. Cei care au Lumină să experimenteze Întunericul, cei care sunt de întuneric vin să treacă spre Lumină și să devină Lumină. Fiecare trebuie să experimenteze și să învețe ceea ce-i lipsește.

Descriere

Ca orice bun creștin am învățat că Lumina e bună și Întunericul rău și așa am spus până la un moment dat când, în terapie, am început să întâlnesc oameni care ieșeau puțin din standardele astea. Adică? Erau plini de întuneric și totuși erau buni. Și atunci am început să-i studiez și le-am urmărit evoluția. Am aflat că ei despart Cerurile de Întuneric și nu permit Demonilor să urce în Cerurile superioare. Ca o caracteristică a îngerilor de întuneric este că au capacitatea mare de a discerne între bine și rău. Nu pot fi mințiți. ,,Simt” minciuna și falsitatea. I-am găsit în sporturi de luptă, de multe ori. În poliție, armată,  profesori, medici etc. Sunt cei care nu permit intrarea noastră, a oamenilor, în lumea astrală până ce nu ne dă Dumnezeu voie.

Pe Pământ vin să experimenteze viața în corpul fizic și să crească în Lumină. Cei care au Lumină să experimenteze Întunericul, cei care sunt de întuneric vin să treacă spre Lumină și să devină Lumină. Fiecare trebuie să experimenteze și să învețe ceea ce-i lipsește.